Datul in spectacol Caragiale in benzi desenate

 
de Oltita Cintec
 
Ca toti baietii la virsta aceea, 11-12 ani, ii urmarea pe “fortosii” din filmografia americana: Robocop, Soldatul universal, Terminator, Godzilla, Spider Man. Ca sa se simta mai apropiat de ei, a inceput sa-i deseneze. Si sa le asocieze cite o replica, semnificativa pentru profilul lor de personaje imbatabile, intr-o mica bula alaturata. Astfel a debutat de timpuriu Mihai Grajdeanu ca realizator de benzi desenate, obisnuindu-se cu aceasta forma de exprimare artistica in care trebuie sa concentrezi, sa ilustrezi grafic si prin rinduri de text. A participat de copil la saloanele si festivalurile nationale si locale de benzi desenate.


Acum, inventarul lucrarilor sale include Legendele Dacilor – Piatra Sacra; Ciutanul, primul roman grafic romanesc despre fotbal, avindu-l ca protagonist pe Gica Hagi (volumul 2 e in curs de publicare); Dupa gratii, prima banda desenata pentru detinutii din penitenciarele din Romania.

Istoria exista, mai trebuie editorul

Un alt proiect, Istoria alternativa a literaturii romane in benzi desenate, isi asteapta inca editorul. Istoria... aceasta este un proiect de grup. Scenariul l-au conceput trei tineri scriitori: Luca Dinulescu, Dragos Schenkel si Razvan Bica. Ei si-au imaginat ca, in popasurile sale la Biblioteca Academiei, Ion Cristoiu gaseste Istoria literaturii romane de la origini pina in prezent a lui George Calinescu cu toate paginile albe. Alarmat, trioul porneste in cautarea detectivista a operelor noastre canonice si in depistarea hotilor de valori. Sint calauziti de Calinescu insusi si pe traseu se intilnesc, printre altii, cu Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir, I.L. Caragiale, Ion Creanga etc. In acest exercitiu de fictiune what if...? ating teme fierbinti, rezultatul investigatiei fiind ca marii autori din sumarul lui Calinescu s-au retras singuri din istorie, oripilati de epigonismul actualitatii. In viziunea autorilor, rezolvarea problemei ar fi o dezbatere intre cei de odinioara si cei de-acum. Originala Istorie alternativa a literaturii romane in benzi desenate e, in fond, un pretext pentru a trage un semnal de alarma in privinta ingrozitoarei confuzii axiologice in care se afla societatea noastra. Spontani, dezinvolti, realizatorii o fac cu simt ironic. Nicolae Manolescu, de pilda, apare cu urmatorul text: “...iar cine va aduce literatura vie si nevatamata inapoi va primi... aaa... pe fii-mea n-o dau, juma’ de imparatie luati-va gindu’... poate doar deconturi”. Mircea Cartarescu, imbracat in paj si privind un poster din Playboy, mediteaza: “Aha, deci de-asta iubim femeile...”. Desenele lui Mihai Grajdeanu sint finalizate, totul e in stand by, tomul are un numar substantial de pagini. Le lipseste “doar” editorul.

Cum sa desenezi O scrisoare pierduta

Pe Mihai Grajdeanu l-am cunoscut la Biblioteca Nationala, unde, la mezaninul modernei cladiri, mi-a aratat Expozitia Caragiale. E un duplex de benzi desenate si fotografii din spectacole, acestea din urma realizate de Madalina Corina Diaconu. Graficianul nu e genul vorbaret, se exprima prin desene, dar ceea ce am vazut pe simeze si apoi am foiletat in versiunea carte a “vorbit” de la sine. Grajdeanu a realizat o premiera absoluta: in An Caragiale, cind autoritatile culturale au avut alte agende, vadit dezinteresate de eveniment, desenatorul bucurestean a imaginat prima versiune in benzi desenate la O scrisoare pierduta. Nici o usa cu putere de decizie la care a batut nu i s-a deschis, nimeni nu s-a aratat interesat de ideea lui. Asa ca a scos un tiraj mic in regie proprie si isi itinereaza expozitia pe unde este invitat. Cartea e fascinanta! A muncit la elaborarea ei luni de zile. A inceput cu portretizarea grafica a fiecarui personaj; apoi a desenat sute de secvente care ilustreaza intregul text caragialian. Creatia lui Mihai Grajdeanu e, oarecum, similara unei puneri in scena. “Regia” lui e una in 2D, e o transpunere din pagina de literatura in pagina de grafica. E o vizualizare prin desen a eroilor si a unei naratiuni dramatice. Graficianul a procedat ca un adevarat regizor: a citit si recitit lucrarea lui Caragiale, si-a elaborat viziunea, apoi a asezat-o pe coala de hirtie, animind-o prin desene.

BD-ul – arta in secvente mici

Ruda apropiata cu filmul si animatia, arta BD e una dintre cele mai tinere. Foarte populara peste Ocean, in Lumea Noua, in formula comics, dar si in Orient, in varianta de manga japoneza, in Europa a stralucit in Franta si Belgia. La noi, e insuficient incurajata, dar exista artisti inzestrati si temerari care au, iata, initiative de gen. Teatrul e o arta de echipa; benzile desenate sint o arta de mica echipa, de duet. Pentru BD e nevoie de un scenarist si un desenator. Ceea ce intr-o specie apartinind genului literar autorul spune pe zeci ori sute de pagini, iar in film, in zeci ori sute de cadre, in banda desenata, capacitatea de a imagina si sintetiza conteaza. Pentru Mihai Grajdeanu, Caragiale a fost scenaristul ideal. Materialul dramaturgic s-a pretat foarte bine la o asemenea tratare: epicul e viguros, actiunile piesei se succeda ritmat, personajele sint conturate ca tipologii, umorul abunda. Realizata in alb si negru, lucrarea respecta structura clasica a unei piese teatrale: pagina cu dramatis personae, intrupate prin linii grafice, portretizate de Grajdeanu in crochiuri caricaturale; apoi cele patru acte ale comediei in desfasurare, in peste 100 de mini-tablouri, desen si text, curgind dupa litera autorului. Nici un cuvint din comedia lui “nenea Iancu” nu e omis, totul e acolo, inclusiv scrisoarea lui Zoe, careia autorul, graficianul, zic, i-a inventat chiar si o semnatura! Pentru a avea un orizont mai precis in privinta inventivitatii lui Mihai Grajdeanu, va spun ca muzica de la petrecerea de final e redata prin note muzicale rasfirate pe pagina, iar imaginile sint blurate cind in cadru e Cetateanul turmentat.

Arta in secvente mici, BD-ul poate deveni o varianta eficace de stimulare a interesului pentru carte si lectura, intr-o etapa istorica aflata sub semnul vizualului. Cit despre proiectul lui Mihai Grajdeanu, are marea calitate a originalitatii, reusind sa puna in valoare opera lui Caragiale. I-ar fi placut si dramaturgului.

 Articol aparut in Suplimentul de Cultura

No comments:

Post a Comment